În Capitală, în sectorul 5, părinţii a patru copii au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi că i-au obligat pe minori să cerşească sub ameninţarea violenţei şi a injuriilor. Alţi doi tineri care îi supravegheau şi îi transportau la locurile de cerşit au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Ancheta arată că banii obţinuţi de la cerşetorie erau folosiţi pentru alcool, ţigări şi jocuri de noroc.