Miercuri după-amiază, pe strada Moșna din municipiul Mediaș, a avut loc o coliziune între un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani și o motocicletă. În urma impactului, un motociclist în vârstă de 21 de ani a suferit traumatism/ fractură de bazin și a fost transportat de urgență la spital. Accidentul s-a produs la intersecția cu strada Stejarului; polițiștii rutieri au deschis cercetările și au stabilit că şoferul autoturismului nu i-a acordat prioritate.