Curtea de Apel București a amânat pronunțarea în contestația DIICOT privind măsurile preventive dispuse față de Viorel Pașca, soția şi trei fii ai săi, precum şi față de Delia Păcală, coordonatoarea aşezămintelor/azilelor din Bihor. Tribunalul Bucureşti îi lăsase în libertate sub control judiciar, iar procurorii DIICOT au contestat decizia, cerând arestarea preventivă a unor membri ai familiei. Dosarul vizează acuzaţii de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi complicitate la trafic de persoane; judecătorii au stabilit noul termen de pronunţare pentru 13 iulie.