Consilierul prezidențial Marius Lazurca s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles, cu ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker. Discuțiile au vizat securitatea Mării Negre și revizuirea posturii Statelor Unite, precum și viitorul prezenței militare americane în Europa. Întâlnirea a avut loc la sediul NATO, în contextul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori. Dan Neculăescu, ambasadorul român la NATO, a transmis că el și Lazurca au discutat cu Whitaker. Vizita la NATO a fost precedată marți de o întrevedere a lui Lazurca cu ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg.