Vineri, 26 septembrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni a fost lansată prima hartă centralizată dedicată muzeelor şi caselor memoriale din Bucureşti. Proiectul, iniţiat de Weekend Sessions, reuneşte peste 60 de instituţii culturale şi este disponibil atât în format tipărit, cât şi digital. Harta are scopul de a conecta locuitorii şi vizitatorii capitalei cu patrimoniul cultural şi de a facilita accesul publicului la informaţii despre locaţii, program şi descrieri sumare. La eveniment au participat reprezentanţi ai partenerilor instituţionali şi ai celor implicaţi în realizarea proiectului. Harta poate fi consultată online şi este distribuită în versiune fizică în puncte culturale din oraş, oferind un instrument practic pentru tururi tematice, vizite individuale şi promovarea colecţiilor locale.