Un tribunal din Kazahstan (Astana) a autorizat executarea silită şi confiscarea activelor grupului rus Gazprom pe teritoriul kazah, pentru a acoperi o despăgubire de 1,4 miliarde de dolari solicitată de compania ucraineană Naftogaz. Decizia vizează un dosar legat de tranzitul gazelor naturale prin Ucraina şi marchează prima hotărâre judecătorească străină de acest tip împotriva Gazprom în Kazahstan, conform anunţurilor făcute de părţile implicate.