Incendiul de vegetație și fond forestier din zona comunei Sichevița a fost lichidat complet după trei zile de intervenții. La stingerea focului au participat pompieri militari din Caraș-Severin, angajați ai ocoalelor silvice și voluntari din comunitate. Intervenția a beneficiat și de sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație. Incendiul a afectat peste 60 de hectare, iar echipele au acționat pentru stingerea ultimelor focare și limitarea extinderii flăcărilor.