În data de 6 octombrie 2025, pompierii militari cărășeni de la Detașamentul Reșița au intervenit pentru stingerea unui incendiu violent care a cuprins o casă de locuit din localitatea Ocna de Fier, județul Caraș-Severin. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și trei echipaje, iar intervenția a durat mai bine de trei ore până la localizarea și stingerea flăcărilor. La sosire, imobilul era deja cuprins în mare parte de foc; casa a fost distrusă în totalitate, pagubele materiale fiind însemnate. Din fericire, nu au fost raportate victime sau persoane rănite. Salvatorii au acționat pentru limitarea extinderii incendiului la locuințele învecinate și pentru asigurarea zonei, urmând să fie stabilite ulterior cauzele exacte ale izbucnirii flăcărilor.