România se pregătește pentru o nouă evaluare importantă a ratingului suveran, în timp ce agenția Fitch avertizează că prelungirea crizei politice și lipsa unui guvern funcțional pot ridica noi semne de întrebare și pot crește riscul retrogradării la categoria „junk”. Consultantul fiscal Adrian Negrescu a declarat, la Digi24, că avertismentul reflectă situația concretă și că, în ochii investitorilor, economia românească este volatilă. El a mai spus că instabilitatea politică „nu face altceva decât să ne coste pe fiecare dintre noi”.