Echipe de cercetare au găsit epava unui avion Pan Am care s-a prăbuşit în apele din largul Puerto Rico în 1952, accident în care şi-au pierdut viaţa 52 de persoane. Epava a fost localizată la aproximativ 600 de metri adâncime cu ajutorul unei drone subacvatice autonome. Tragedia din 1952 a determinat schimbări în industria aviaţiei, inclusiv introducerea instructajelor de siguranţă pentru pasageri înainte de zbor.