Un tânăr admis la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca a fost exmatriculat la câteva luni după începerea cursurilor, după ce, audiat în dosar la DIICOT, a recunoscut că a cumpărat și a consumat substanțe interzise. Verificările au arătat că ar fi consumat droguri în aproximativ 60 de episoade. Tânărul a contestat decizia de exmatriculare în instanță, însă judecătorii i-au respins cererea.