Electrica a convocat acționarii pentru a discuta finanțări de până la 355 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) și un proiect de stocare a energiei de până la 185 de milioane de euro. Compania vrea să atragă împrumuturile, iar o parte dintre acestea ar urma să finanțeze și să refinanțeze parțial planul de investiții al filialei Distribuție Energie Electrică România (DEER). Electrica a prezentat propunerile într-un raport publicat la Bursa de Valori București.