Consiliul General al Municipiului Bucureşti s-a reunit vineri, de la ora 10:00, într-o şedinţă extraordinară convocată de grupurile PSD şi PUSL şi susţinută şi de reprezentanţi AUR. Pe ordinea de zi au revenit proiecte blocate anterior din cauza lipsei de cvorum, inclusiv mecanismul de reducere a facturilor la energie termică pentru situaţiile în care parametrii contractuali nu sunt respectaţi. Proiectul iniţiat de Daniel Băluţă, intitulat „Plătești câtă căldură primești”, a fost adoptat: cetăţenii vor fi taxaţi în funcţie de modul în care este livrat agentul termic, iar facturile vor fi diminuate când livrarea nu se încadrează în parametri conveniţi.