Pe 8 noiembrie 2025, în piața Taksim din Istanbul a avut loc un incident armat în urma căruia doi cetățeni români au fost răniți. Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Istanbul, a fost sesizat prin apel pe telefonul de urgență și a anunțat că cei doi au primit îngrijiri medicale şi se află în afara oricărui pericol. Potrivit primelor investigații, românii făceau parte dintr-un grup care participa la un eveniment cultural și ar fi fost victime colaterale. O altă cetățeană română a alertat autoritățile turce și Consulatul. Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a transmis urări de „recuperare grabnică”. Consulatul rămâne în legătură cu autoritățile locale pentru asigurarea asistenței consulare și monitorizarea stării răniților.