Începând cu 1 iunie 2026, intră în vigoare modificările care restabilesc plata primei zile de concediu medical pentru bolnavii cronici şi pacienţii oncologici şi pentru alte categorii exceptate, după corectarea OUG semnată anterior de Ilie Bolojan. Prim-vicepreşedintele PNL Nicoleta Pauliuc a anunţat că măsura „elimină o mare nedreptate”. Legea a fost promulgată pe 15 mai, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate confirmă aplicarea excepţiilor pentru cinci categorii de angajaţi care vor primi indemnizaţie şi pentru prima zi de concediu medical.