Comisia Europeană a comunicat concluzii preliminare potrivit cărora TikTok nu a respectat obligaţiile din Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) privind protecţia vieţii private, siguranţa şi securitatea minorilor. Investigaţia arată că setările conturilor permit ca materialele şi conturile utilizatorilor minori să fie accesibile sau recomandate persoanelor necunoscute, că minori pot avea conturi publice şi că aceste practici îi expun la riscuri de hărţuire şi la posibili prădători. Executivul european avertizează că nerespectarea obligaţiilor poate atrage sancţiuni.