Într-un raport privind extinderea Uniunii Europene, prezentat miercuri, Comisia Europeană a estimat că Muntenegru este pe drumul cel bun pentru a deveni membru în 2028, dacă își menține cursul reformelor. Țara ar putea încheia negocierile de aderare până la sfârșitul anului și ar putea semna tratatul de aderare în iunie 2027. Un înalt oficial european a afirmat că Muntenegru este „pregătit” și a îndeplinit criteriile de aderare rămase. Comisia a indicat că Albania ar putea încheia negocierile în 2027, Republica Moldova la începutul lui 2028, iar Ucraina la sfârșitul lui 2028. Totodată, a îndemnat Ucraina să accelereze reformele necesare aderării.