Cloudul Privat Guvernamental, cea mai amplă infrastructură digitală critică dezvoltată în România, a intrat în etapa operațională la nivel național. Proiectul, coordonat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), a implementat peste 1.000 de echipamente și patru centre regionale de date. Componenta de cloud intern a fost realizată de Metaminds și Trencadis Corp. Platforma va servi drept fundație tehnică pentru serviciile publice digitale ale statului; cel puțin 30 de aplicații și sisteme IT guvernamentale trebuie migrate până în iunie 2026.