În şedinţa Consiliului General al Municipiului București din 30 septembrie 2025 a fost aprobată, cu 34 de voturi "pentru" şi 8 abţineri, hotărârea de implementare a Programului „Foster pentru adopție”. Măsura permite ca câinii din adăposturile publice gestionate de Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) să fie încredințați temporar către persoane fizice, care îi pot lua acasă ca asistenţi maternali fără obligaţia unei adopții imediate. Scopul programului este reducerea timpului petrecut de animale în adăpost, socializarea şi creşterea şanselor de adopţie definitivă. Hotărârea detaliează cadrul legal de funcţionare la nivelul adăposturilor publice, criteriile pentru persoanele care pot deveni „foster”, responsabilităţile temporare privind îngrijirea şi monitorizarea stării de sănătate a animalelor, precum şi procedurile de predare-primire între ASPA şi persoanele care primesc animalele. Decizia a fost comunicată public în aceeaşi zi şi urmează elaborarea normelor operaţionale şi a procedurilor administrative pentru punerea în practică a programului în adăposturile din București.