O femeie de 38 de ani, administrator al unei firme din București, este cercetată pentru înșelăciune, fals în înscrisuri și inducerea în eroare a organelor judiciare după ce ar fi vândut pachete turistice „last minute” inexistente către mai multe persoane. Victimele au plătit sume care, în total, se ridică la aproximativ 40.000 de euro; unele familii au fost evacuate din hoteluri din Turcia. Polițiștii au efectuat percheziții în București, iar suspecta a fost reținută. Pentru a-și acoperi urmele, aceasta ar fi depus plângeri penale împotriva unor victime și ar fi folosit documente şi date false.