Pe 2 ianuarie, în jurul orei 10:35, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, polițiștii de frontieră au oprit pentru verificări un bărbat de 52 de ani, cu cetățenie română și a Republicii Moldova, care conducea un autoturism evaluat la 162.000 de lei (aprox. 32.000 euro). Verificările în bazele de date au arătat că mașina era semnalată ca furată din Franța; vehiculul a fost reținut pentru continuarea cercetărilor, iar șoferul nu a mai intrat în țară.