Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Lugoj, fiind bănuit de uzurpare de calități oficiale. El ar fi oprit un șofer în trafic, s-ar fi prezentat drept polițist și i-ar fi cerut documentele mașinii. Apoi i-ar fi spus că l-a amendat cu o sumă foarte mare, fără să-i prezinte un document care să ateste sancțiunea. Incidentul ar fi avut loc la începutul lunii octombrie, pe strada Caransebeșului din Lugoj. Bărbatul este cercetat în legătură cu acest caz.