AUR și-a stabilit prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care începe la 1 septembrie. Prioritățile au fost anunțate după reuniunea Consiliului Național de Conducere de la Drobeta-Turnu Severin. Printre propuneri se numără taxe mai mici, un Parlament bicameral cu 300 de aleși și alegerea primarilor în două tururi. Formațiunea susține și limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice, precum și măsuri în educație și securitate energetică. AUR are ca prioritate adoptarea proiectului referitor la donatorii ONG-urilor, trecut de Senat cu voturile AUR și PSD, iar Sorin Grindeanu și-a declarat susținerea.