AS Roma a demarat discuții cu Tottenham pentru fundașul Radu Drăgușin (23 ani), vizând un împrumut cu opţiune de cumpărare; se discută cifrele mutării şi sursele italiene semnalează negocieri avansate şi „presiuni”. Fiorentina apare ca rivală serioasă în cursa pentru jucător. Tottenham a transmis un răspuns la propunerea romilor, iar conducerea AS Roma — după o ședință de mercato la care au participat antrenorul Gian Piero Gasperini, directorul sportiv Ricky Massara şi Ryan Friedkin — a decis să pună transferul pe hold temporar. Drăgușin a revenit pe teren după o absenţă de 11 luni şi are minute limitate la Tottenham, elemente care au alimentat interesul cluburilor din Italia.