Acţiunile OMV Petrom au fost excluse din indicii FTSE (inclusiv FTSE Global All Cap, All World, Total Cap şi Large Cap) deoarece nu au îndeplinit criteriul de lichiditate necesar menţinerii în indici. Anunţul, făcut la finele săptămânii (vineri, 20 februarie), a provocat o scădere a cotaţiei cu aproape 3,5% la deschiderea şedinţei de luni. Compania a transmis explicaţii şi mesaje investitorilor referitoare la situaţie.