Pe 14 noiembrie 2025 a fost semnalată o situaţie fără precedent în sistemul penitenciar românesc: 128 de condamnaţi au fost desemnaţi să supravegheze alţi deţinuţi. Măsura se aplică pe baza unei prevederi dintr-o lege din 1969 — adică o reglementare în vigoare de 56 de ani — şi survine într-un context de deficit acut de personal: instituţiile penitenciare consemnează un gol de peste o treime din numărul necesar de gardieni, iar angajările au fost sistate, potrivit explicaţiilor conducerii administraţiei penitenciare. Printre persoanele „promovate” la atribuţii de supraveghere se numără şi cel puţin un condamnat pentru omor, ceea ce ridică îngrijorări privind securitatea şi integritatea părţii operative a penitenciarelor. Oficialii au justificat soluţia ca fiind temporară şi legală, susţinând că funcţionează în baza dispoziţiilor normative existente; criticii avertizează asupra riscurilor: conflicte între condamnaţi, posibilitatea abuzurilor, slaba separare a rolurilor de pază şi pedeapsă şi imaginea sistemului penitenciar. Evenimentul reflectă atât presiunea exercitată de reducerea personalului, cât şi efectele politico-administrative ale sistării angajărilor în sectorul public, iar reacţiile publice cer clarificări privind criteriile de selecţie a deţinuţilor-paznici, măsurile de monitorizare şi garanţiile pentru siguranţa deţinuţilor şi a personalului.